16°C
Nu numai achiziţiile nejustificate şi decontate de autorităţile române pentru o parte din cei peste 2.000 de beneficiari de proiecte finanţate prin POSDRU sunt motivele principale pentru întreruperea plăţilor.
Conflictele de interese, lipsa comunicării între autoritatea de management şi organismele intermediare, întârzierea aprobării cererilor de rambursare şi faptul că funcţionarii introduceau mult mai târziu în sistemul informatic datele transmise de beneficiari au pus bazele "managementului defectuos" care a stat la baza deciziei Comisiei Europene. Pe de altă parte, deficitul de angajaţi în rândul autorităţilor care lucrează cu fonduri europene, demotivarea funcţionarilor care au salarii de 250- 300 de euro net pe lună şi care aprobă proiecte în care salariile pornesc de la 2.000 - 3.000 de euro, precum şi schimbările dese în structurile de management au determinat ca situaţia implementării POSDRU să nu se îmbunătăţească semnificativ în 2011 faţă de 2010.
Citeşte mai multe despre cheltuielile nerecunoscute de Bruxelles pe www.zf.ro